Victor BALMUȘ

Victor Balmuş (n. 1957) este profesor cercetător, doctor habilitat în drept la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și SociologiceA susţinut teza de doctorat Administrarea organelor securităţii publice în RM, specialitatea 12.00.02 – Drept public (drept administrativ): conducător ştiinţific: Victor Guţuleac, dr., prof. univ. A urmat studiile postdoctorale în cadrul Centrului de Drept Naţional al Institutușui de Istorie, Stat și Drept al AŞM (2007-2009) şi, în 2013, a susţinut teza de doctor habilitat în drept Administrarea şi autoadministrarea sferei ştiinţei şi inovării în RM, specialitatea 12.00.02 – Drept public (drept administrativ) –consultanţi ştiinţifici: Ion Guceac, membru corespondent, dr. hab., prof. univ. şi Gheorghe Duca, academician, dr. hab., prof. univ. Activitatea profesională o începe în calitate de inginer în Laboratorul de cercetări științifice (1979), apoi de lector asistent la catedra Tehnologia metalelor ale Institutului Agricol din Chişinău. În perioada 1985-2001 a activat în cadrul MAI al RM, inclusiv în 1998, în calitate de lector la catedra Activitatea administrativă a organelor afacerilor interne a Academiei de Poliție Ștefan cel Mare. A continuat activitatea didactică (prin cumul): la Universitatea de Criminologie (2003-2004); Academia de Studii Economice din Moldova (2008-2015). În anii 2003-2004 a fost cercetător ştiinţific superior la Institutul de Filozofie, Socilogie și Drept al AŞM, iar din decembrie 2004 a cumulat funcția de şef al Direcţiei juridice a Academiei de Științe a Moldovei cu funcțiile de cercetător ştiinţific superior și respectiv din 2013 - cercetător ştiinţific coordonator în același institut. Din august 2014 este cercetător ştiinţific principal în Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice, iar în perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2019 a activat ca director al Centrului Cercetări Juridice din cadrul aceluiași institut. A efectuat stagieri la Copenhaga, Danemarca, 1999; Consiliul Europei, Strasbourg, Franța, 2000; Moscova, Academia Administrării a MAI al Federaţiei Ruse, 2001; Atena, Institutul de Drept Constituţional, 2004; Bucureşti, Academia Română, 2006; Moscova, Biblioteca Publică a Federaţiei Ruse, 2007; Iaşi, Filiala Academiei Române, 2008; Chișinău, Academia de Administrare Publică, 2013. A participat la executarea proiectelor de cercetare: Statutul-model al întreprinderii de leasing a tehnicii agricole, 1999; Strategia de dezvoltare a industriei pe perioada pînă în anul 2015, Soros, 2005; Administrarea sferei ştiinţei şi inovării în RM; Organizarea structurală şi funcţională a clusterului educaţional al AŞM în contextul integrării cercetării cu educaţia; proiectelor din cadrul programului de stat Integrarea ştiinţei şi învăţămîntului superior, 2008; Elaborarea şi racordarea la acquis-ul comunitar a cadrului normativ privind valorificarea durabilă şi managementul resurselor acvatice, Cercetări ştiinţifice şi de management ale calităţii apelor, 2009; proiectelor de transfer tehnologic: Elaborarea mecanismelor de finanţare venture a proiectelor de inovare şi transfer tehnologic, 2010; Evoluţia cadrului normativ de reglementare a investiţiilor în activitatea inovaţională din RM etc. În cadrul proiectelor menționate a participat la elaborarea legilor organice: Codul cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova, 2004; Legea cu privire la producția agroalimentară ecologică, 2005; Legea cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova, 2006; Legea cu privire la parcurile ştiinţifico-tehnologice şi incubatoarele de inovare, 2007; Legea energiei regenerabile, 2007; Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, 2008; Codul educației al Republicii Moldova, 2014. Este membru al colegiului de redacție al revistei Legea şi viața, membru al consiliului consultativ al Revistei Române de Studii Filosofice și Sociale, membru al comisiei de experți a Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare, membru al consiliilor științifice specializate pentru susținerea tezelor de doctor și doctor habilitat, membru al seminarelor științifice de profil ale Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice și Academiei de Administrare Publică etc.

Română
Tags: