CERCETĂRI POLITICE

Centrul CERCETĂRI POLITICE și RELAȚII INTERNAȚIONALE

Elaborarea și prezentarea rapoartelor de activitate pentru anul 2020

În conformitate cu informația publicată pe site-ul ANCD de prezentare a rapoartelor privind implementarea proiectelor din concursul Program de Stat (2020-2023), prin care se solicită prezentarea rapoartelor anuale (conform modelului aprobat), însoțit de decizia de aprobare a Consiliului științific al ICJPS, și transmiterea lor pe suport de hârtie și electronic către Academia de Științe a Moldovei până la 01 decembrie 2020, în cadrul ICJPS se vor organiza audieri ale rapoartelor privind activitatea de cercetare pentru perioada de referință, după cum urmează:

Dispoziția directorului ICJPS nr. 56/183 din 02.11.2020

În temeiul Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr.34 din 13 octombrie 2020, executorie pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare, prin care s-a instituit starea de urgență în sănătate publică în unitățile administrativ-teritoriale pentru care a fost stabilit gradul de alertă Cod Roșu în baza indicatorilor nivelului de risc al transmiterii virusului SARS-CoV-2 prezentați de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică (p.

Studiu sociologic privind situația în domeniile cercetării și inovării din Republica Moldova

Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice efectuează în perioada 23.10-03.11.2020, la solicitarea Academiei de Științe a Moldovei, un studiu sociologic privind situația în domeniile cercetării și inovării, problemele cu care se confruntă comunitatea științifică din Republica Moldova.

În acest context, cei interesați își vor expune opiniile și sugestiile în cadrul unui chestionar confidențial și anonim.

Dispoziția directorului ICJPS nr. 56/174 din 15.10.2020

Pagini