Evenimente

Data eveniment: 12/17/2016

Sâmbătă, 17 decembrie 2016, ora 10:30, va avea loc susținerea publică a tezei de doctor în drept a dnei Rusu Lucia, conducător științific: Berliba Viorel V., doctor habilitat în drept, conferențiar universitar, în Consiliul științific specializat D 18.554.03-01 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei, cu titlul «Principiul contradictorialității în procesul penal - reglementări naționale și de drept comparat», la specialitatea 554.03 – drept procesual penal.

Data eveniment: 11/29/2016

Marți, 29 noiembrie 2016, ora 11.00, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1), va avea loc lecţia publică “Protecţia supremaţiei legii: rolul Curţii Constituţionale în tendinţele determinate de provocările actuale”, susținută de către dl. Dr., Prof. Dainius Žalimas, Președintele Curții Constituționale a Republicii Lituania.

Data eveniment: 11/24/2016

Joi, 24.11.2016, în Sala Mică a AȘM, a avut loc ședinţa nr. 9 / 2016 a Consiliului Ştiinţific al ICJP al AŞM. În cadrul ședinței au fost abordate în principal, două chestiuni organizatorice și metodologice de pe ordinea de zi. A fost prezentat, analizat, propus spre discuție și aprobat Raportul dlui S. Sprincean, dr., conf. cerc., secretar științific al ICJP al AȘM, cu privire la activitatea de contractare a proiectelor internaționale în anii 2015-2016, totodată evidențiindu-se și perspectivele acestui domeniu pentru viitor.

Data eveniment: 11/18/2016

Vineri, 18 noiembrie 2016, în Sala Mică a Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, et. 2) a avut loc Conferința științifică cu genericul „Campania electorală: manipulare, moralitate, răspundere”. Evenimentul a fost organizat de Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM.

La conferință au prezentat comunicări următorii cercetători științifici ai Institutului:

Data eveniment: 11/08/2016

Marți, 8 noiembrie 2016, în Sala Mică, în intervalul de timp 10.00-13.00 va avea loc Conferința științifică a Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM „Modernizarea Republicii Moldova: realități și perspective” prilejuită Zilei Mondiale a Științei pentru Pace și Dezvoltare (10 noiembrie).

Data eveniment: 10/25/2016

Marți, 25.10.2016, a avut loc ședinţa nr. 8 / 2016 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM. În cadrul ședinței au fost abordate mai multe chestiuni organizatorice și metodologice de pe ordinea de zi, printre care discutarea și aprobarea rapoartelor anuale a doctoranzilor. Au fost analizate și aprobate modificări în procesul de pregătire a unor teze de doctorat. A fost prezentată și recomandată spre publicare o lucrare științifică.

Data eveniment: 09/15/2016

Joi, 15.09.2016, a avut loc ședinţa nr. 7 / 2016 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM. La această ședința au fost abordate un șir de aspecte organizatorice și metodologice, au fost puse în discuție mai multe dosare ale doctoranzilor și teze de doctor în drept elaborate în cadrul ICJP al AŞM, în vederea formării Consiliilor Științifice Specializate și numirii referenților oficiali de către CNAA la propunerea ICJP al AŞM, pentru susținerea publică a tezelor în cauză.

Data eveniment: 09/08/2016

Joi, 8 septembrie 2016, începând cu ora 10.00, în blocul central al AȘM, Sala Azurie, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr.1, a avut loc Conferința Științifică Internațională „Republica Moldova: 25 de ani de independență”, organizată de Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM, Institutul de Istorie al AȘM și Biblioteca Științifică Centrală ”Andrei Lupan” (Institut).  Înregistrarea participaților - între orele 9.00-9.45.

Data eveniment: 07/24/2016

În ziua de 24 iulie 2016 marcăm aniversarea a 50-a din ziua nașterii dlui Iurie Frunză, conferențiar universitar, doctor în drept, cercetător științific coordonator în cadrul Centrului Cercetări Juridice al ICJP al AȘM.

Cu ocazia acestui frumos jubileu direcția Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM din numele întregului colectiv de colaboratori, urează domnului conferențiar universitar, doctor în drept Iurie Frunză succese remarcabile în muncă, multă sănătate, prosperitate și la mulți ani!

Data eveniment: 07/05/2016

În data de 05.07.2016, în cadrul ședinței Adunării Generale a Secției Științe Sociale și Economice a AȘM de dare de seamă privind activitatea științifică şi inovaţională pentru semestrul I al anului 2016, au fost acordate distincții și mențiuni unui șir de angajați ai ICJP al AȘM în contextul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 70 de ani de la fondarea primelor instituții ale AȘM.

Astfel, cu medalia comemorativă ”70 de ani ai Academiei de Științe a Moldovei” au fost decorați:

Data eveniment: 06/28/2016

Marți, 28.06.2016, ora 10.00, în bir. 315, a avut loc ședinţa nr. 6 / 2016 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM la care s-au discutat și s-au aprobat rapoartele Centrelor de cercetare din cadrul ICJP al AŞM privind activitatea ştiinţifică şi inovaţională în semestrul I (ianuarie-iunie), 2016.

Data eveniment: 05/20/2016

În data de 20 mai 2016, începînd cu ora 1000, în Sala Mică a Senatului Universităţii de Stat de Educaţie Fizică și Sport, mun. Chişinău, str.

Data eveniment: 05/03/2016

În Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, marţi, 3 mai 2016, a avut loc Forumul academic „O viaţă dedicată dreptului şi ştiinţei”, organizat de Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM, în cadrul căruia a fost marcată aniversarea a 75-a din ziua nașterii dlui doctor habilitat, profesor universitar Gheorghe Costachi.

Data eveniment: 04/12/2016

Marți, 12 aprilie, ora 15.00, în bir. 109 (Sala Argintie), bd.

Data eveniment: 04/26/2016

Marți, 26 aprilie, ora 14:00, în sala 408, bd Ștefan cel Mare și Sfânt 1, va avea loc ședința Seminarului Științific de Profil la specialitatea: 553.04 – dreptul familiei din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al A.Ș.M.

Data eveniment: 03/29/2016

Marți, 29 martie 2016, ora 10.00, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1), va avea loc lecţia publică “Constituționalitatea amendamentelor constituționale”, susținută de către dna profesor, doctor în drept, Toma Birmontienė, fost judecător al Curții Constituționale a Lituaniei.

Data eveniment: 03/24/2016

Joi, 24 martie 2016, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1), Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al AȘM, în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind NATO din Moldova şi Ambasada Ucrainei în Republica Moldova, a organizat Masa rotundă cu genericul  “Forme de conflict în spațiul post-sovietic: lecții de învățat pentru Ucraina și Republica Moldova”.

Data eveniment: 03/05/2016

În perioada 3-5 martie 2016, dl. prof. univ., dr. hab. Victor Moraru, academician-coordonator la Secției Științe Sociale și Economice a AȘM și cercetător științific principal al Centrului de Cercetări Politice și Relații Internaționale al ICJP al AȘM, precum și patru cercetători științifici ai Centrului Sociologie și Psihologie Socială al ICJP al AȘM - dr.

Data eveniment: 04/15/2016

Se anunță susținerea referatului științific al tezei de doctor habilitat în științe politice (în baza lucrărilor științifice) elaborat de dl Manolache Constantin, doctor în științe politice, conferențiar universitar cu tema „Politica de construcție militară în Republica Moldova: repere teoretico-metodologice și valențe practice”, consultanți științifici Rusnac Gheorghe, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, academician, Juc Victor, doctor habilitat în științe politice, profesor cercetător, specialitatea 561.01 – teoria, metodologia și istoria politologiei; instituții și procese

Data eveniment: 03/17/2016

Joi, 17 martie 2016, în incinta Librăriei din Centru, bd. Stefan cel Mare și Sfînt 126, a avut loc lansarea volumului „Constituţiile statelor lumii”, apărut la  Editura Cartier, semnat de domnul  Ion Guceac, doctor habilitat în drept, profesor universitar, membru corespondent și vicepreședinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Pagini