ICJPS al USM este câștigătorul unui proiect din cadrul Programului NATO Știința pentru Pace
Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Spitalul Emergent al Universității din București, a câștigat un proiect din cadrul Programului NATO Știință pentru Pace și Securitate pentru organizarea workshop-ului Regional strategy for medical response in case of radiation emergency in Ukraine.
Workshop-ul se va desfășura la București în perioada 19-21 septembrie 2023 și va întruni reprezentanți din diverse domenii de activitate.
În cadrul evenimentului urmează a fi prezenți, Mircea GEOANĂ, Secretar general adjunct al NATO și doamna Luminița Teodora ODOBESCU, Ministru al Afacerilor Externe al României. Din partea ICJPS al USM vor participa doctorul habilitat, profesorul universitar, co-directorul proiectului Victor JUC, doctorul, conferențiarul universitar Natalia ALBU și doctorul Viaceslav UNGUREANU. De asemenea, vor fi prezenți și specialiști ai Ministerul Apărării, Poliția de Frontieră, Agenția Națională a Sănătății Publice.
Obiectivele generale al workshop-ului constau în cunoaștere și înțelegerea riscurilor și amenințărilor nucleare, mai ales în contextul pericolului provenit din actul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și identificarea unor răspunsuri eficiente pentru asigurarea securității și fortificarea sănătății publice.
Media:
Fisiere: