Mesaj de felicitare cu ocazia luminatei sărbători de Paște 2020
Stimați colegi,
Este un prilej deosebit să vă adresez cele mai sincere urări de îmbelșugare sufletească, sănătate necontenită și pace divină. În contextul existenței distanței sociale care ne plasează în izolare și separare față de activitățile, cândva, cotidiene, vin spre fiecare din dumneavoastră cu gândul bun, adunat din respectul și admirația pentru munca asiduă, formată și cizelată cu fiecare perioadă de raportare tot mai mult și mai bine. De aceea, bucuria de a vă dori gânduri senine, lumină în suflet și plenitudine alături de cei dragi, este cu atât mai mare și mai prețuită.
Lumina sărbătorilor pascale să vă însoțească în fiecare cuget și în fiecare pas. Să primim Învierea Domnului nostru Isus Hristos ca un prilej de reîntoarcere la cele sfinte și ancestrale, la oamenii care ne marchează sensul fiecărei zile și sunt prezenți în traseul nostru spre creștere personală și profesională.
Fie ca valorile care fundamentează relațiile de respect, colegialitate, muncă în echipă, responsabilitate, abnegație și asiduitate să rămână călăuză în procesul de dezvoltare instituțională. Să ne bucurăm de rezultatele obținute și de cele care se conturează în largul orizont al cunoașterii. Să păstrăm cu sfințenie credința în cele divine și într-un viitor mai bun, mai prosper și mai sigur.
Cu înalte considerațiuni și profund respect,
Victor Juc,
Directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice