Susținerea tezei de doctor în drept a dnei Diana Castraveț

Joi, 31 octombrie 2019 ora 15.00, va avea loc susținerea publică a tezei de doctor în drept a pretendentei CASTRAVEȚ Diana, conducător științific: CHIROȘCA Dorian, doctor în drept, conferențiar universitar, în ședința Consiliului ştiinţific specializat  D 553.01- 97 al Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, cu titlul tezei „Răspunderea civilă delictuală pentru actele de concurență neloială”, la specialitatea 553.01- Drept civil.

Susținerea publică a tezei de doctor în drept va avea loc în cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 1, sala 109.

Teza de doctorat poate fi consultată la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan” și pagina web a Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare.

Componența Consiliului științific specializat:

1. MIHALACHE Iurie, președinte, doctor habilitat în drept, conferențiar universitar

2. FRUNZĂ Iurie, secretar ştiinţific, doctor în drept, conferenţiar universitar

3. SMOCHINĂ Andrei,  doctor habilitat în drept, profesor universitar

4. BOIȘTEANU Eduard, doctor habilitat în drept, conferențiar universitar

5. SLUTU Nicolae, doctor în drept.

Referenți oficiali:

1. BĂIEȘU Aurel, doctor habilitat în drept, profesor universitar

2. CHIBAC Gheorghe, doctor în drept, profesor universitar

Principalele publicaţii ştiinţifice la tema tezei ale autorului:

- Articole în diferite reviste științifice:

1. CASTRAVEȚ, D. Aspecte teoretice privind conceptul de concurență comercială. În: Revista Națională de Drept. Chișinău 2015. Nr.10. pp.65 -71. ISSN 1811-0770.

2. CASTRAVEȚ, D. Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul. În: Revista Națională de Drept. Chișinău 2016. Nr. 9. pp.58-61. ISSN 1811-0770.

3. CASTRAVEȚ, D. Deturnarea clientelei concurentului – abordări teoretice și practice. În: Revista Națională de Drept. Chișinău 2016. Nr.10. pp.66-70. ISSN 1811-0770.

4. CASTRAVEȚ, D. Prejudiciul – condiție esențială a răspunderii civile delictuale în materia concurenței neloiale. În: Revista Națională de Drept. Chișinău 2016. Nr.11. pp.58-65. ISSN 1811-0770.

5. CASTRAVEȚ, D. Concurența neloială: noțiune și delimitări de alte concepte juridice. În: Jurnalul Juridic Național: teorie și practică. Chișinău 2019. Nr.4 (38), pp.95-99. ISSN 2345-1130.

- Articole/teze în lucrările conferințelor științifice:

1. CASTRAVEȚ, D. Reglementarea juridică a actelor de concurență neloială prin prisma legislației Republicii Moldova. În: Materialele Conferinței Științifice Internaționale a Doctoranzilor. Tendințe contemporane ale dezvoltării științei: Viziuni ale tinerilor cercetători. Chișinău 2015. p.156. ISBN 978-9975-4257-2-8.

2. CASTRAVEȚ, D. Discreditarea concurentului – formă de manifestare a concurenței neloiale. În: Materialele Conferinței Științifice a Doctoranzilor. Tendințe contemporane ale dezvoltării științei: Viziuni ale tinerilor cercetători. Chișinău 2016. pp.40-45. ISBN 978-9975-933-83-4.

3. CASTRAVEȚ, D. Unele considerații privind divulgarea secretului comercial. În: Rezumate ale comunicărilor Conferinței Științifice Naționale cu Participare Internațională. Integrare prin cercetare și inovare. Universitatea de Stat din Moldova. Chișinău 2016. pp. 11-14. ISBN 976-9975-71-815-5.

4. CASTRAVEȚ, D. Unele aspecte privind instituția răspunderii juridice civile. În: Materialele Conferinţei Ştiinţifice a Doctoranzilor (cu participare internațională). Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: Viziuni ale tinerilor cercetători. Volumul II. Ediția a VI-a. Chișinău 2017. pp.118-122. ISBN 978-9975-71-816-5.

5. CASTRAVEȚ, D. Considerații privind acțiunile de concurență neloială în domeniul proprietății intelectuale prin prisma legislației Republicii Moldova. În: Proprietatea intelectuală: Respectarea drepturilor de autor. Proprietatea intelectuală în afaceri. Procesul civil și proprietatea intelectuală. Tehnologia, internetul și accesul la creația intelectuală. Material al Conferinței Internaționale Bienale. Ediția a XI-a. Timișoara 2016. București: C.H. Beck, 2018. pp. 253-262. ISBN 978-606-591-131-4.

Problematica abordată: efectuarea unei investigații științifice în vederea fundamentării, identificării și analizei condițiilor generale, și a particularităților răspunderii civile delictuale în materia concurenței neloiale prin prisma legislației Republicii Moldova.

Conținutul de bază al tezei: identificarea ansamblului particularităților și condițiilor aferente răspunderii civile delictuale pentru actele de concurență neloială prin prisma legislației Republicii Moldova, fapt care a contribuit la evidențierea și clarificarea aspectelor specifice și condițiilor răspunderii civile delictuale în materia concurenței neloiale, în vederea aplicării uniforme a reglementărilor legale din acest domeniu.

Principalele rezultate obținute: a fost elaborat instrumentarul de identificare a particularităților și condițiilor instituției răspunderii civile delictuale pentru actele de concurență neloială în baza cadrului normativ al Republicii Moldova, fapt care a condus la clarificarea pentru teoreticienii și practicienii din domeniul dreptului civil a condițiilor și particularităților distinctive respective, în vederea aplicării corecte și uniforme a reglementărilor din acest domeniu; fundamentarea științifică și argumentarea bazei normative a conceptelor enunțate, fapt care a determinat precizarea și dezvoltarea acestora, creând baza teoretică privind conceptul de concurență comercială și concurență neloială; a fost elaborat instrumentarul de caracterizare a actelor de concurență neloială în baza cadrului normativ al Republicii Moldova, fapt care a condus la conturarea și examinarea acestora, în vederea aplicării corecte și uniforme a reglementărilor din domeniu; au fost identificate neclaritățile din legislația la tema tezei și înaintate propuneri de îmbunătățiri legislative.

 

Media: