Vizită a studenților Universității Naționale “Academia Juridică din Odesa” la ICJPS
În data de 8 noiembrie 2023 în cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice a Universității de Stat din Moldova a avut loc întâlnirea conducerii și cercetătorilor institutului cu un grup de studenți de la Universitatea Națională “Academia Juridică din Odesa”, Ucraina. Delegația din țara vecină a fost condusă de Liliana Yarovaya, șef catedră sociologie din cadrul Facultății de Psihologie, Politologie și Sociologice a instituției de învățământ superior amintite mai sus.
Vizita s-a desfășurat în cadrul unui program de mobilitate academică internațională, la inițiativa lui Sergey Kivalov, președintele Universității Naționale “Academia Juridică din Odesa” în baza unui acord de colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova.
În discuția cu membrii Centrului Sociologie și Psihologie Socială s-a abordat tema cercetărilor sociologice privind migrația refugiaților și aspecte legate de transnaționalism. De asemenea, Directorul centrului, dr. în sociologie, conferențiar cercetător Victor Mocanu, a prezentat cele mai importante rezultate obținute de echipa sa pe parcursul realizării proiectului din cadrul Programului de Stat 20.80009.1606.13 Formarea și consolidarea coeziunii sociale în Republica Moldova în contextul apropierii de Uniunea Europeană.
În cadrul discuției cu directorul ICJPS, Dl. Victor Juc, doctor habilitat în ştiinţe politice, profesor universitar, membru corespondent al AȘM, s-a abordat tematica relațiilor dintre cele două state (Republica Moldova și Ucraina) în contextul perspectivelor europene.