Evenimente
Pe data de 24 iunie 2018, la vârsta de 85 de ani, a plecat spre cele veșnice Profesorul universitar Victor Volcinschi, ilustru om de știință în domeniul dreptului, binecunoscut în Republica Moldova și peste hotare.
Sâmbătă, 30 iunie 2018, ora 10:00, va avea loc susținerea publică a tezei de doctor în drept a dnei GHEREGA Carolina, conducător științific BURIAN Alexandru, doctor habilitat în drept, profesor universitar, în Consiliul științific specializat D18.552.08-08 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei, cu titlul „Soluționarea conflictelor internaționale în lumea contemporană”, la specialitatea: 552.08 – Drept internațional și european public.
Joi, 21.06.2018, a avut loc ședinţa lărgită nr. 3 / 2018 a Consiliului Științific al Institutului de Cercetări Juridice și Politice de dare de seamă asupra activității științifice pentru primul semestru al anului 2018. Ședința a fost prezidată și condusă de către directorul Institutului, dr. hab., prof. univ. Valeriu Cușnir. La ședință au fost prezenți 12 din cei 16 membri ai Consiliului Științific al ICJP, numeroși membri de rând ai colectivului.
Vineri, 29 iunie 2018, ora 10.00, va avea loc susţinerea tezei de doctor în drept a dnei TIGHINEANU Alexandra, conducător științific: BUJOR Valeriu, profesor universitar, doctor în drept, în Consiliul Științific Specializat D18.554.02-03 din cadrul Institutului de Cercetări Politice și Juridice. Titlul tezei: „Analiza criminologică a infracțiunilor de mare violență săvârșite în grup”, la specialitatea 554.02 – Criminologie.
Joi, 28 iunie 2018, ora 15.00, va avea loc susţinerea tezei de doctor în drept a dlui PÂNTEA Andrei, conducător științific: CUȘNIR Valeriu, profesor universitar, doctor habilitat în drept, în Consiliul Științific Specializat D18.554.02-03 din cadrul Institutului de Cercetări Politice și Juridice.
La 13 iunie directorul Institutului nostru, doctorul habilitat, profesorul universitar Valeriu Cușnir împlinește frumoasa vîrstă de 60 de ani.
Încă un an, cel de-al 60-lea, s-a așezat frumos în albumul amintirilor unui om de tot dragul și de tot respectul, un profesionist și un om al cuvântului, gata să vină în ajutor, chiar cu prețul sănătății sale, ne oferă zilnic lecții de omenie, bunătate, toleranță, mărinimie, noblețe bun simț, dar mai ales, de modestie.
Joi, 28 iunie 2018, ora 15.00, blocul central al AȘM, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 1, în biroul 308, va avea loc şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil la specialitățile: 552.01. Drept constituţional, 552.02. Drept administrativ, 552.03. Drept financiar (bancar, fiscal, vamal) din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice.
Marți, 12 iunie 2018, ora 14.00, blocul central al AȘM, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 1, în biroul 408, va avea loc şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil la specialitățile 561.01 și 562.01 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice.
Luni, 2 iulie 2018, ora 13.00, va avea loc susținerea publică a tezei de doctor în drept a pretendentului SLABU Gheorghe-Sorin, conducător științific: BOIȘTEANU Eduard, doctor habilitat în drept, conferențiar universitar, în ședința Consiliului Științific Specializat D 18.553.05-01 din cadrul Institutul de Cercetări Juridice și Politice, cu titlul tezei ,,Litigii ce decurg din contractele de muncă sportive și soluționarea lor juridică”, la specialitatea 553:05- Dreptul muncii și protecției sociale.
Marți, 5 iunie 2018, ora 14.00, blocul central al AȘM, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 1, în biroul 408, va avea loc şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil la specialitățile 561.01 și 562.01 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice. La şedinţă va fi examinată teza de doctor habilitat în științe politice a dlui conf. univ., dr.
Joi, 14 iunie 2018, ora 15.00, blocul central al AȘM, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 1, în biroul 308, va avea loc şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil la specialitățile: 552.01. Drept constituţional, 552.02. Drept administrativ, 552.03. Drept financiar (bancar, fiscal, vamal) din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice.
Joi, 14 iunie 2018, ora 13.00, blocul central al AȘM, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 1, în biroul 308, va avea loc şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil la specialitățile: 552.01. Drept constituţional, 552.02. Drept administrativ, 552.03. Drept financiar (bancar, fiscal, vamal) din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice.
Joi, 24 mai 2018, cu începere de la ora 900, în sediul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Azurie, etajul I, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, Institutul de Cercetări Juridice și Politice, Ambasada Ucrainei în Republica Moldova și Centrul de Informare și Documentare privind NATO în Republica Moldova organizează Conferința științifică cu participare internațională „Republica Moldova și Ucraina: de la provocări spre oportunități”.
Programul evenimentului se atașează.
Institutul de Cercetări Juridice și Politice
anunţă concurs pentru suplinirea postului vacant la următoarea funcție:
CENTRUL CERCETĂRI STRATEGICE
Marți, 08.05.2018, a avut loc ședinţa nr. 2 / 2018 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice. În cadrul ședinței au fost abordate mai multe chestiuni organizatorice și metodologice de pe ordinea de zi. Au fost analizate și aprobate modificări în procesul de pregătire a unor teze de doctor și doctor habilitat în drept, științe politice și sociologie. A fost prezentată și recomandată spre publicare o lucrare științifică.
Joi, 10 mai 2018, cu începere de la ora 1000, în sediul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Mică, etajul II, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, Institutul de Cercetări Juridice și Politice în comun cu Centrul de Economia Industriei și Serviciilor al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C.
Vineri, 27 aprilie 2018, ora 14.00, blocul central al AȘM, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 1, în biroul 309, va avea loc şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil la specialitatea: 541.02 - Structură socială, instituţii şi procese sociale din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice. La această şedinţa va fi examinată teza de doctor în sociologie a dnei MUNTEANU Parascovia cu titlu „Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități din Republica Moldova”. Conducător ştiinţific: MALCOCI Ludmila, dr. hab., prof. cercet.
Cu prilejul celor 55 ani de la naștere, adresăm dlui Ion GUCEAC, academician, profesor universitar, doctor habilitat în drept, cele mai sincere felicitări, urări de sănătate, viață lungă împreună cu cei dragi și noi realizări.
Sâmbătă, 31 martie 2018, ora 12.30, va avea loc susținerea publică a tezei de doctor în drept a pretendentului MĂTĂȘEL Adrian, conducător ştiinţific: CHIRTOACĂ Natalia, doctor în drept, conferențiar universitar, în Consiliul Ştiinţific Specializat D 18.552.08-06 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice, cu titlul tezei: „Principiul neamestecului în treburile interne ale altor state în dreptul internaţional contemporan”, la specialitatea: 552.08 – Drept internațional și european public.