A fost cinstită memoria membrului corespondent Andrei Timuș, fondatorul Școlii sociologice din RM, primul director al Televiziunii Naționale

La 10 februarie 2022, la patru ani de la plecarea în eternitate a membrului corespondent Andrei Timuș, doctor habilitat în economie, profesor universitar, fondatorul Școlii sociologice din Republica Moldova, a avut loc sfințirea monumentului la locul de veci din Cimitirul Central al regretatului savant. Monumentul a fost instalat prin contribuția Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologie, cu suportul autorităților locale din satul Molovata Nouă, localitatea de baștină a profesorului.
La evenimentul de comemorare au participat colegii de la ICJPS, discipoli, primarul satului Molovata Nouă, precum și reprezentanți ai intelectualității satului. Academia de Științe a Moldovei a fost reprezentată de vicepreședintele, m.c. Victor Moraru.
Evenimentul a fost moderat de dr. Victor Mocanu, șef Centru sociologie al ICJPS, iar acțiunea de comemorare a început cu oficierea unei litii de pomenire a răposatului Andrei Timuș, după care a fost sfințit monumentul înălțat la mormânt.
Dr. Victor Mocanu, care a fost și discipolul m.c. Andrei Timuș le-a mulțumit tuturor celor prezenți, în speranța că regretatul învățător vede acum de Sus și se bucură că discipolii lui au găsit timp să se întâlnească cu consătenii lui și că nu l-au uitat. A fost un mare patriot al acestui neam, a spus dr. Mocanu. A fost un om cinstit, mereu pentru adevăr, un om echilibrat și cumsecade, cu dăruire de sine pentru munca de cercetare, dar și pentru a transmite din experiența sa celor care vin după el. Așa a fost el și așa i-a îndrumat și pe cei cu care a interacționat. Despre aceasta vorbește chiar în introducerea din monografia sa „Raționalizarea vieții. Argumentul social”: „Ce este mai scump pentru om – viața cu care sunt legate toate bucuriile noastre, fericirea, toate speranțele noastre. Viața se dă pentru un termen scurt și ea prezintă cea mai măreață fericire. Sensul vieții – prin muncă, activitatea sa cinstită, productivă. Să simți profund că ești cerut de oameni, de societate... De aceea, este măreț și important numai ceea ce e trainic și este durabil, numai ce este adevărat”, făcând în context trimitere la afirmațiile marelui filosof Seneca care spunea: are valoare nu ceea cât de mult, dar ceea cât de drept tu ai trăit. Făcând în continuare trimitere la cartea profesorului, dr. Mocanu a remarcat că într-un capitol de final, mentorul sociologiei din Moldova vorbește despre viziunile sale asupra a ce ar trebui de întreprins în țară pentru ca viața oamenilor să fie mai bună, relevă cum trebuie efectuate cercetările sociale și economice ca poporul nostru să trăiască mai bine. Și deși aceste viziuni au fost expuse încă în 2011, sunt foarte actuale și astăzi. Reiterând devotamentul și acribia în cercetare a savantului, dr. Victor Mocanu a amintit și despre studiul sociologic pe care l-a realizat profesorul în satul său de baștină, Molovata Nouă, la vârsta de 90 de ani. Deși se deplasa cu dificultate, nu accepta nici un mijloc de transport, dar nici alt gen de ajutor de la nimeni.
„Participăm astăzi la un eveniment neordinar, un eveniment deosebit pentru că este consacrat unui om deosebit. Ne-a adunat aici personalitatea lui și eu vreau să-mi exprim satisfacția și recunoștința pentru faptul că acest lucru are loc și demonstrează că nu este uitat, nu sunt uitate faptele și personalitatea lui”, a spus vicepreședintele AȘM, m.c. Victor Moraru, exprimând recunoștința tuturor celor care au contribuit la instalarea monumentului. Uitându-se la chipul profesorului Timuș, gravat pe monument, m.c. Moraru i-a regăsit aceeași privire scrutătoare,  exigentă, așa cum era în viață. Prof. Victor Moraru a menționat că m.c. Andrei Timuș a adus o mare contribuție la devenirea și păstrarea tradițiilor academice. „În șirul academicienilor noștri el s-a deosebit prin principialitate, seriozitate, prin tot ce a făcut a demonstrat că este un om și un cetățean deosebit”, a relevat vicepreședintele AȘM, specificând că de numele lui este legată nu doar fondarea școlii sociologice moldovenești, meritele lui fiind mult mai mari, pentru că a stat la originea televiziunii naționale, fiind numit, în 1958, director al Companiei Teleradio-Moldova. M.c. Moraru a invocat, de asemenea, „Enciclopedia moldovenească”, pe care a condus-o cu foarte multă asiduitate și seriozitate, fiind puse de fapt bazele acesteia. Mai mult, a subliniat vicepreședintele Moraru, m.c. Timuș a fost pioner, inițiator, fondator în tot ceea ce a făcut, evidențiind activitatea sa în domeniul sociologiei, căreia i-a consacrat ultimii 50 de ani. „A fost primul sociolog în Republica Moldova, care a studiat procesele economice, sociale și întotdeauna a avut o analiză foarte profundă și serioasă. Mă bucur foarte mult că asupra mea s-a imprimat acea atitudine, poziție civică, înțelegere a lucrurilor pe care o avea. Itinerarul lui de viață s-a încheiat, dar este foarte semnificativ faptul că itinerarul acesta continuă și după ce ne-a părăsit”, a mai spus vicepreședintele Victor Moraru, mulțumind pentru posibilitatea de a-i spune regretatului savant cuvinte de apreciere și de mare respect.
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM