Evenimente
Marți, 26 aprilie 2016, în Sala Mică a blocului central al AȘM, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 1, orele 11.00 va avea loc prezentarea cărții „Politici publice complexe: tehnici și repere”, autor Igor Munteanu, apărută la Editura Cartier. Evenimentul este organizat de către Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM, Institutul de Istorie al AȘM și Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.
Joi, 12 mai 2016, ora 9:30, în blocul central al AȘM, Sala mică, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, va avea loc Conferința științifică internațională Evolutii ale proceselor sociale, politice si economice in contextul integrarii europene, consacrată aniversării Zilei Europei în Republica Moldova.
În cadrul lucrărilor conferinței vor fi abordate subiecte din domeniul științelor politice, economice, filosofice și juridice.
Marți, 26 aprilie, ora 16:00, în sala 408, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 1, va avea loc ședința Seminarului Științific de Profil la specialitatea: 553.02 – dreptul afacerilor din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al A.Ș.M. privind examinarea tezei de doctor în drept a dnei Dumitrița BOLOGAN cu tema: Reglementarea juridică a cartelurilor, conducător științific Aurel BĂIEȘU, doctor habilitat în drept, profesor universitar.
Marți, 12 aprilie, ora 15.00, în bir. 109 (Sala Argintie), bd.
Marți, 26 aprilie, ora 14:00, în sala 408, bd Ștefan cel Mare și Sfânt 1, va avea loc ședința Seminarului Științific de Profil la specialitatea: 553.04 – dreptul familiei din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al A.Ș.M.
Marți, 29 martie 2016, ora 10.00, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1), va avea loc lecţia publică “Constituționalitatea amendamentelor constituționale”, susținută de către dna profesor, doctor în drept, Toma Birmontienė, fost judecător al Curții Constituționale a Lituaniei.
Joi, 24 martie 2016, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1), Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al AȘM, în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind NATO din Moldova şi Ambasada Ucrainei în Republica Moldova, a organizat Masa rotundă cu genericul “Forme de conflict în spațiul post-sovietic: lecții de învățat pentru Ucraina și Republica Moldova”.
În perioada 3-5 martie 2016, dl. prof. univ., dr. hab. Victor Moraru, academician-coordonator la Secției Științe Sociale și Economice a AȘM și cercetător științific principal al Centrului de Cercetări Politice și Relații Internaționale al ICJP al AȘM, precum și patru cercetători științifici ai Centrului Sociologie și Psihologie Socială al ICJP al AȘM - dr.
Se anunță susținerea referatului științific al tezei de doctor habilitat în științe politice (în baza lucrărilor științifice) elaborat de dl Manolache Constantin, doctor în științe politice, conferențiar universitar cu tema „Politica de construcție militară în Republica Moldova: repere teoretico-metodologice și valențe practice”, consultanți științifici Rusnac Gheorghe, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, academician, Juc Victor, doctor habilitat în științe politice, profesor cercetător, specialitatea 561.01 – teoria, metodologia și istoria politologiei; instituții și procese
Joi, 17 martie 2016, în incinta Librăriei din Centru, bd. Stefan cel Mare și Sfînt 126, a avut loc lansarea volumului „Constituţiile statelor lumii”, apărut la Editura Cartier, semnat de domnul Ion Guceac, doctor habilitat în drept, profesor universitar, membru corespondent și vicepreședinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Joi, 17 martie 2016, în incinta sediului central al Academiei de Științe a Moldovei, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt 1, a avut loc întâlnirea colectivului de cercetători științifici ai Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM cu dl. prof. univ. dr., dr. h. c. Mircea Duțu, director al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. În cadrul întâlnirii au fost abordate diverse aspecte ale colaborării dintre cele două instituții de cercetare.
Sâmbătă 12 martie 2016, în Sala Mică din incinta sediului central al Academiei de Științe a Moldovei, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt 1, dr. Petrișor Peiu, cadru didactic al Universității Politehnice din București, consultant în afaceri, expert economic al Fundației Universitare a Mării Negre sub egida Academiei Române, a ținut prelegerea publică cu tema: ”Analiza scenariilor posibile de viitor pentru Republica Moldova”, urmată de dezbateri și schimb de opinii.
Joi, 10 martie, ora 16.00, în sala 308, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1, va avea loc ședința Seminarului Științific de Profil la specialitatea: 552.08 – drept international și european public din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al A.Ş.M. privind examinarea tezei de doctor în drept a dnei Larion Alina-Paula cu tema: Cooperarea statelor în vederea realizării drepturilor fundamentale la muncă, conducător științific dna Chirtoacă Natalia, doctor în drept, conferențiar universitar.
Joi, 3 martie 2016, orele 12.00, în sala nr. 308, va avea loc ședința festivă a colectivului Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM consacrată sărbătoririi Zilei Internaționale a Femeii - 8 Martie.
Sâmbătă, 12 martie 2016, ora 10.00, va avea loc susţinerea tezei de doctor în drept a dlui Gavajuc Serghei, conducător ştiinţific: Berliba Viorel, doctor habilitat în drept, conferențiar universitar, în Consiliul Științific Specializat D 18.554.01-02 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AŞM. Titlul tezei: ”Răspunderea penală pentru remuneraţii ilicite în îndeplinirea lucrărilor de deservire a populaţiei”, la specialitatea 554.01 – Drept penal și execuțional penal.
Marți, 1 martie 2016, la ora 10.30, în Sala Mică din incinta sediului central al Academiei de Științe a Moldovei, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt 1, va avea loc întâlnirea cercetătorilor științifici de la Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM cu Excelența Sa, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Republica Moldova, dl Ivan Gnatișin, care va prezenta prelegerea publică „Relațiile dintre Ucraina și Republica Moldova în contextul valorificării parcursului european prin implementarea Acordurilor de Asociere”.
Joi, 10 martie, ora 16.00, în sala 408, bd Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1, va avea loc ședința Seminarului Științific de Profil la specialitatea: 552.01 – drept constituțional din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al A.Ş.M. privind examinarea tezei de doctor în drept a dnei Pavlencu Mariana cu tema: Prevenirea, constatarea şi eliminarea formelor de discriminare a persoanelor cu dezabilități, conducător științific dl Cârnaţ Teodor, doctor habilitat în drept, profesor universitar.
Joi, 10 martie, ora 14.00, în sala 408, bd Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1, va avea loc ședința Seminarului Științific de Profil la specialitatea: 552.02 – drept administrativ din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al A.Ş.M. privind examinarea tezei de doctor în drept a dnei Mostovei Tatiana cu tema: Conduita etică ca element al statutului administrativ-juridic al funcţionarului public, conducător științific dl Guţuleac Victor, doctor în drept, profesor universitar.
Joi, 25 februarie 2016 în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.1) a avut loc Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică „Migraţie, Diaspora, Dezvoltare: provocări şi perspective”, dedicată noilor tendinţe ale proceselor migraţionale.
În cadrul Conferinţei au fost abordate probleme ce ţin de noile evoluţii ale proceselor migraţionale, impactul acestora asupra relaţiilor internaţionale, economiei şi situaţiei demografice din societăţile ţărilor de origine şi de destinaţie.