Evenimente
La 21 decembrie 2017, orele 9.30, în Sala Azurie a AȘM, a avut loc ședința lărgită a Consiliului Științific al Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM de dare de seamă asupra activității științifice și inovaționale pentru anul 2017, Institutul având statut de membru instituțional al AȘM în care activează peste 80 de cercetători științifici, fiind structurat în patru Centre de cercetare.
Vineri, 22 decembrie, orele 13.00, în biroul 308 al ICJP al AȘM, va avea loc ședința Seminarului Ştiinţific de Profil 552. Drept public, din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiințe a Moldovei, la care se va examina teza de doctor hаbilitаt în drept „Dreрturile sосiаle аle оmului şi сetăţeаnului în Republica Moldova: garanţiile de drept constituţional” a dnei Natalia SСIUСHINА, consultа
Asigurarea drepturilor omului în Republica Moldova și în special în raioanele din stânga Nistrului – acesta a fost subiectul discuțiilor din cadrul conferinței științifico-practice: „Drepturile Omului în RM – 2017: starea actuală și perspectivele”.
Evenimentul s-a desfășurat pe 8 decembrie 2017 la Academia de Științe a Moldovei, cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului.
Joi, 30 noiembrie 2017, ora 13.00, în Blocul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Mică, et. II, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, mun. Chișinău, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei va organiza un Colocviu cu genericul „Proclamarea Republicii Democratice Moldovenești – premisă pentru Actul Unirii din 27 martie 1918”.
Invitația-program se anexează.
Joi, 23 noiembrie 2017, cu începere de la ora 930, în sediul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Azurie, etajul I, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei, Ambasada Ucrainei în Republica Moldova și Centrul de Informare și Documentare privind NATO în Republica Moldova au organizat Conferința științifică cu participare internațională „Probleme ale securității regionale în contextul provocărilor hibride”.
Joi, 09.11.2017, orele 14.00, în biroul 308 al ICJP al AȘM, va avea loc ședința seminarului științific de profil 552. Drept public, din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiințe a Moldovei, la care se va examina teza de doctor în drept „Suveranitatea și independența statelor membre ale Uniunii Europene”, specialitatea: 552.01 Drept constituțional, elaborată de dl. Guceac Andrei, conducător științific dr. hab., prof. Popa Victor. Experți; dr. hab., prof. A. Smochină, dr. hab., prof. Gh. Costachi, dr., conf. D.
Marți, 24.10.2017, a avut loc ședinţa nr. 6 / 2017 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM. În cadrul ședinței au fost discutate chestiuni organizatorice și metodologice de pe ordinea de zi. Au fost aprobate rapoartele anuale ale doctoranzilor, au fost aprobate rezultatele atestării cercetătorilor științifici, au fost analizate și aprobate modificări în procesul de pregătire a unor teze de doctor și doctor habilitat.
În data de 15 octombrie 2017, dr. Ruslana Grosu, cercetător științific superior și dr. Serghei Sprincean, cercetător științific coordonator, secretar științific al Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM, au participat la lucrările Conferinței Internaționale Filosofico-Politologice „Другой. Ближний и Дальний”, organizată de Universitatea de Stat din Erevan în colaborare cu Institutul de Filosofie al Academiei de Științe din Rusia.
Joi, 19 octombrie 2017, cu începere de la ora 930, în sediul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Mică, etajul II, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei vor organiza masa rotundă „Anul 1917 în destinul Basarabiei – consecințe juridice și politice”.
Invitația – program se atașează.
Pe data de 3 octombrie 2017 marcăm aniversarea a 60-a din ziua nașterii dlui Victor Balmuș, director al Centrului Cercetări Juridice al ICJP al AȘM, profesor cercetător, doctor habilitat, consultant științific în cadrul Centrului.
Cu ocazia acestui frumos jubileu direcția Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM din numele întregului colectiv de colaboratori, urează domnului profesor Victor Balmuș multă sănătate, fericire, bucurii, succese remarcabile în muncă, prosperitate și la mulți ani!
Marți, 19.09.2017, a avut loc ședinţa nr. 5 / 2017 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM. În cadrul ședinței au fost abordate chestiuni organizatorice și metodologice de pe ordinea de zi. Au fost analizate și aprobate modificări în procesul de pregătire a unor teze de doctor și doctor habilitat. La ședință au fost prezenți 12 din 16 membri ai Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM.
În perioada 20.09.2017 – 10.10.2017 se va organiza în incinta ICJP al AȘM, sesiunea de susținere a referatelor științifice, a proiectelor de cercetare și de atestare anuală a doctoranzilor Școlii doctorale ”Științe Juridice, Politice și Sociologice”.
Sâmbătă, 9 septembrie 2017, ora 10:00, va avea loc susținerea publică a tezei de doctor în drept a dlui NASTAS Andrei, conducător științific CUȘNIR Valeriu, doctor habilitat în drept, profesor universitar, în Consiliul științific specializat D 18 554.01-03 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei, cu titlul ”
Joi, 7 septembrie 2017, ora 14:00, va avea loc susținerea publică a tezei de doctor în ştiinţe politice a dlui COROPCEAN Ion, conducător ştiinţific: MANOLACHE Constantin, doctor habilitat în ştiinţe politice, conferenţiar universitar, consultant ştiinţific: JUC Victor, doctor habilitat în ştiinţe politice, profesor cercetător, în Consiliului Ştiinţific Specializat DH 18.561.01-02 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al Acad
La 20 iulie 2017, Adunarea Generală a membrilor titulari și membrilor corespondenți ai AȘM l-a ales în calitate de academician al Academiei de Științe din Moldova pe dl. Ion Guceac, membru corespondent al AŞM, doctor habilitat în drept, profesor universitar, apreciind înalt activitatea domniei sale de pregătire a cadrelor de înaltă calificare și prestația sa în domeniul cercetării de promovare a școlii științifice a Constituţionalismului European.
Realizările științifice deosebite ale domnului Victor Moraru, doctor habilitat în științe politice, profesor universitar, obținute pe parcursul a mai bine de 40 de ani de activitate ca cercetător științific, sunt înalt apreciate de comunitatea științifică din Republica Moldova, fapt ce a constituit principalul motiv al alegerii domniei sale, la 20 iulie 2017, în calitate de membru corespondent al Academiei de Științe din Moldova de către Adunarea Generală a membrilor titulari și membrilor corespondenți ai AȘM.
Vineri, 14 iulie 2017, cu începere de la ora 1000, în sediul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Mică, etajul II, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei vor organiza masa rotundă „Reforma domeniului de cercetare dezvoltare: între viziunea cercetătorilor și proiectul Guvernului”.
Invitația – program se atașează.
Joi, 13 iulie 2017, ora 14:00, blocul central al AȘM, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 1, bir. 408, va avea loc şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil la specialitatea 561.01 - teoria, metodologia şi istoria politologiei; instituţii şi procese politice, din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiințe a Moldovei.
Joi, 20 iulie 2017, ora 14:00, va avea loc susținerea publică a tezei de doctor în drept a dlui CREȚU Andrian, conducător științific TROFIMOV Igor, doctor în drept, conferențiar universitar, în Consiliul științific specializat D 18.552.02-05 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei, cu titlul ”Procedura contravențională în cazurile de comitere a contravențiilor ecologice”, la specialitatea: 552.07 – drept contravențional.
Marți, 27 iunie 2017, cu începere de la ora 930, în sediul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Mică, etajul II, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, Centrul de Cercetări Strategice al Institutului de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei și Centrul de Informare și Documentare privind NATO în Moldova vor organiza masa rotundă „Riscuri și amenințări la adresa securității naționale a Republicii Moldova: cum le evaluăm?”.