Evenimente
Marţi, 05 octombrie 2021, ora 10:00, în regim mixt: of-line şi online, blocul central al AȘM, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 1, în biroul 308, va avea loc ședința Seminarului Științific de Profil la specialitatea 553.05 – Dreptul muncii şi protecţiei sociale, din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice. La această ședința va fi examinată teza de doctor în drept a dlui competitor GURIN Eduard, elaborată la specialitatea 553.05 – Dreptul muncii şi protecţiei sociale. Conducător ştiinţific: ROMANDAŞ Nicolae, dr. în drept, prof.univ.
Marţi, 05 octombrie 2021, ora 13:00, în regim mixt: of-line şi online, blocul central al AȘM, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 1, în biroul 308, va avea loc ședința Seminarului Științific de Profil la specialitatea 553.05 – Dreptul muncii şi protecţiei sociale, din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice.
Născut la 31 august 1961 în satul Cărpineni, raionul Hânceşti. A absolvit Facultatea Construcţii Industriale şi Civile a UTM în anul 1983, specialitatea inginer constructor. În 1992, a susţinut teza de doctor în sociologie în cadrul Institutului de Sociologie al Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei. În anul 1998, i-a fost conferit titlul ştiinţific de cercetător conferenţiar.
În temeiul Hotărârilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr.54 din 29 aprilie 2021 (HCNESP nr.54/2021) și nr. 60 din 23 august 2021 (HCNESP nr. 60/2021), executorii pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare și al Hotărârii Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău nr. 41 din 27 iulie 2021 (HCESPMC nr. 41/2021), prin care s-a stabilit gradul de alertă Cod galben privind situația epidemiologică prin infecția Covid -19 în mun.
Pentru rezultate relevante în activitatea de cercetare științifică pe plan national și international, precum și cu prilejul unor jubilee personale, Prezidiul AȘM a decernat cercetătorilor din cadrul ICJPS următoarele distincții:
Joi, 26 august 2021, cu începere de la ora 10.00, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, organizează online Conferința științifico - practică națională cu participare internațională cu genericul 30 de ani de la adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova: aspecte politico-juridice și social-economice, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Academia de Științe a Moldovei (Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte), Institutul de Istorie, Institutul de Filologie Română „Bo
În temeiul Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr.54 din 29 aprilie 2021 (HCNESP nr.54/2021), executorie pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare și al Hotărârii Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău nr. 41 din 27 iulie 2021 (HCESPMC nr. 41/2021), prin care s-a stabilit gradul de alertă Cod galben privind situația epidemiologică prin infecția COVID -19 în mun.
În temeiul Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr.54 din 29 aprilie 2021 (HCNESP nr.54/2021), executorie pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare și al Hotărârii Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău nr. 39 sin 27 mai 2021 (HCESPMC nr. 39/2021), prin care s-a stabilit gradul de alertă Cod galben privind situația epidemiologică prin infecția Covid-19, Dispun:
În temeiul Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr.54 din 29 aprilie 2021 (HCNESP nr.54/2021), executorie pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare și al Hotărârii Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău nr. 39 sin 27 mai 2021 (HCESPMC nr. 39/2021), prin care s-a stabilit gradul de alertă Cod galben privind situația epidemiologică prin infecția Covid-19, Dispun:
În temeiul Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr.54 din 29 aprilie 2021 (HCNESP nr.54/2021), executorie pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare, prin care s-a constatat că procesul epidemiologic comportă în continuare tendințe negative și s-au stabilit măsuri de prevenire și control al infecției Covid-19, Dispun:
În temeiul art. 1 din Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 49 din 31 martie 2021, prin care s-a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 01 aprilie – 30 mai 2021 și al art.1, 2, 4, 5, și 6 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 1 din 01 aprilie 2021 (Dispoziția CSE nr. 1/2021), Dispun:
În temeiul Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 35 din 27 noiembrie 2020 (HCNESP nr. 35/2020), executorie pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare, prin care s-a declarat starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 30 noiembrie 2020 - 15 ianuarie 2021, fiind stabilit nivelul de alertă Cod Roșu, Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 36 din 04 decembrie 2020 (HCNESP nr.
În temeiul Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr.35 din 27 noiembrie 2020 (HCNESP nr.35/2020), executorie pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare, prin care s-a declarat starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 30 noiembrie 2020 -15 ianuarie 2021, fiind stabilit nivelul de alertă Cod Roșu, Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 36 din 04 decembrie 2020 (HCNESP nr.
În temeiul Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr.35 din 27 noiembrie 2020 (HCNESP nr.35/2020), executorie pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare, prin care s-a declarat starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 30 noiembrie 2020 -15 ianuarie 2021, fiind stabilit nivelul de alertă Cod Roșu, Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr.
Marți, 13 iulie 2021, ora 15.00, în regim online va avea loc şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil la specialitățile 561.01 și 562.01 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice.
Marți, 06 iulie 2021, ora 15.00, în regim online va avea loc şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil la specialitățile 561.01 și 562.01 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice.